Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea

Contributor
Autor
Contributor
Publicat 8 august 2024
Distribuie

Ion Nălbitoru

Punerea în scenă a unei piese de teatru necesită o serie de artificii picturale și arhitecturale, pentru a reda cât mai fidel mesajul pe care-l transmite autorul în piesa sa de teatru, dar și talentul scenaristului în selecție, măiestria regizorului și interpretarea scenică a actorilor.

La toate acestea, suita nevăzută: scenarist, regizor, sufleori, cei care realizează decorurile, costumele, cei de la machiaj etc, toți au un rol important pentru succesul unei reprezentații pe scenă în fața publicului, de multe ori destul de pretențios.

Un rol important îl au actorii care se transpun și trăiesc momente ale vieții în roluri diferite, pozitive sau negative, care odată urcați pe scenă uită cine sunt în realitate, ca oameni, și intră total în „pielea” personajului pe care-l interpretează.

În realitate actorul trăiește două vieți în paralel, una pe scena vieții reale, de familie, cu bucurii, împliniri, fericire, dar și cu drama fiecăruia, și alta pe scena teatrului unde îmbracă haina personajului, fie om de știință, cultură, omul bogat sau simplu, cu drama sau suferința produsă de tragedii, omul inteligent sau prost, omul comediant, omul cinstit sau escroc, bogat sau cerșetor etc.

Între viața de „om” și cea de actor este o diferență, el fiind nevoit să se disimuleze, purtând cu el două caractere și temperamente diferite, unele din naștere și educație, altele ale personajului pe care-l reprezintă. A fi actor nu înseamnă doar a face schimburi de replici și gesturi mecanice, ci a-ți pune cu adevărat în valoare talentul, nu numai prin limbajul verbal, ci și prin intonație, mimică, limbajul trupului, momentul psihologic, executarea ideală a „loviturii de teatru”, marcarea șocului, a surprizei pentru spectator!

Un teatru de calitate, chiar dacă în era globalismului și modernismului toate sunt în schimbare, atrage, în general, o societate „selectă”, educată, debarasându-se de promiscuitățile societății în care trăim. Și chiar dacă într-o piesă de teatru este redată fața reală a unui fragment dintr-o societate depravată, aceasta este o frescă a lumii în care trăim, de la inteligența artificială la dogmele maniace ale unor „propovăduitori” care îndobitocesc pe cei creduli.

Invitație la cenaclul “Artur Silvestri “al Ligii Scriitorilor ce se desfășoară sub genericul “ Cărțile scriitorilor noștri mărțișoarele primăverii“
27 februarie 2023

Dar viața omului, cu plăcerile sale, în afară de familie și succes, trebuie dedicată în slujba proliferării culturii și a identității fiecărei națiuni.

Dramaturgia cuprinde mai multe genuri: drama, tragedia, comedia, melodrama, farsa etc.

Teatrul, spectacolul ținut pe scenă, este o artă și trebuie respectată și iubită!

În primăvara aceasta, la o lansare de carte la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, am avut deosebita plăcere să-i cunosc pe actrița și managerul Teatrului Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea, Anca Olteanu, și actorul Gabriel Popescu.

Cât i-a costat pe părinţi şcoala online
1 aprilie 2021

După câteva schimburi de cuvinte am promis doamnei director Anca Olteanu că-i voi dărui trei volume de teatru scrise de mine, ceea ce s-a și întâmplat ulterior.

- Publicitate -

Locația Teatrului Ariel se află în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea și cu câțiva ani în urmă am cunoscut-o pe doamna Doina Migleczi, pe atunci directorul teatrului. Am fost și la câteva spectacole care m-au încântat.

Între timp repertoriul tetrului s-a îmbunătățit iar actorii sunt minunați!

În ultimii doi ani Teatrul Ariel a desfășurat o bogată activitate. A susținut spectacole și festivaluri, pentru toate vârstele, în parteneriat cu Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea dar și cu primăria municipiului.

Anul trecut, la împlinirea unui sfert de secol de existență, pe 24 noiembrie 2023, Teatrul Ariel, în parteneriat cu Primăria Râmnicu Vâlcea, a organizat Gala Ariel 25 de ani.

O scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente din ultimii doi ani și spectacole: Festivalului Internațional de Poezie „Râmnicul este o metaforă”, ediția I (20 mai 2023), Euphonia & Athenaeum Brass (24 iunie 2023 de ziua iei), Festivalul Internațional de Teatru „Ariel Vâlcea Fest”, ediția a IX-a (27-30 iulie 2023), Tartuffe sau Impostorul de Molier în regia lui Gelu Badea, Magia Crăciunului & Ariel Euphoria cu actorii Camelia Constantin, Dan Constantin, Gabriel Popescu, Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Vlad Popescu, Cum ne-am cunoscut, scenariul și regia Vlad Popescu, Talk Show, …Escu, Desculț în parc, Autorul, Ultima oră, Valoroasa Actriță fără Teatru, Bon soir, Monșer!, Conu Leonida față cu Reacțiunea!, Dansul pinguinului imperial, Dănilă Prepeleac, Muzicanți de poveste, Pinocchio, Vrăjitorul din Oz etc.

De curând s-a încheiat prima ediție a Festivalului de Teatru „Ariel Vâlcea Fest Junior”, finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Festivalul s-a ținut în perioada 26-30 iulie 2024 cu un bogat program. Spectacolele s-au desfășurat la Teatrul Municipal „Ariel”, Parcul Zăvoi, Cinematograful Geo Saizescu, Centrul Civic sau Scuarul „Mircea cel Bătrân”, Arenele „Traian” și Casa de Cultură a Sindicatelor Vâlcea.

Sala de clasa
Elevii dezavuează declarațiile lui Turcan privind înghețarea anului școlar
23 martie 2020

Scopul Festivalului de Teatru „Ariel Vâlcea Fest Junior” este de „a promova teatrul ca o formă esențială de artă și educație în rândul copiilor, cultivând o apreciere profundă pentru cultură și valorile artistice. Acest scop urmărește să contribuie la dezvoltarea personală și educațională a tinerilor spectatori, oferindu-le acces la experiențe culturale de calitate, care stimulează imaginația, creativitatea și empatia.

Scopul este atins prin intermediul mai multor acțiuni și activități culturale: spectacole de teatru pentru copii, sesiuni de dialog cu artiștii, ateliere de creație, paradă cu păpuși gigant, spectacol de magie, spectacol cu baloane de săpun, un spectacol de tinere talente și un carnaval al copiilor. Prima ediție a festivalului cuprinde peste 25 de evenimente cu intrare liberă, și aduce la Râmnicu Vâlcea, timp de 5 zile, între 26 și 30 iulie 2024, peste 80 de artiști din domenii creative conexe, adresându-se unui public format din peste 4000 de spectatori de toate vârstele, turiști și locuitori ai județului Vâlcea.”

Anul acesta Teatrul Municipal Ariel va împlini 26 de ani de existentă!

Felicitări actorilor, regizorilor, scenariștilor și tuturor celor din „dosul” cortinei care contribuie la realizarea unor spectacole minunate!

Mult succes în continuare Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea!

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Al.Florin Țene – o viață în slujba culturii
Articolul următor Doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon au fost reținuți pentru omor calificat și tentativă de omor în dosarul deceselor suspecte. Ce spun procurorii
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

JCR revizuiește perspectiva ratingului României la STABILĂ, pe fondul măsurilor de consolidare fiscală și a rezilienței economice 
Economie
ÎCCJ dă în judecată guvernul pentru că nu a plătit restanțele salariale ale magistraților
Actualitate
După revizia planificată, rafinăriile Petromidia și Vega reiau producția de carburanți
Energie

RSS Știri Financiare

  • Creștere puternică a numărului de călători pentru aeroporturile din România și în 2026
  • Sphera va deschide anul acesta 8 restaurante KFC, 2 Taco Bell și un Hard Rock Cafe
  • Tranzacțiile pe piața de birouri locală, la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani
  • Rețeaua de apartamente în regim hotelier Rezident, venituri de 1,5 milioane euro în 2025
Cultură și Educație

Filmul care ar fi putut fi…

7 minute
Cultură și Educație

Tranziția elevilor de la gimnaziu la liceu – o analiză comparativă realizată de Coaliția pentru Educație

6 minute
Cultură și Educație

Cu surle şi trâmbiţe la Castel

4 minute
Cultură și Educație

Memoria gramofonului

9 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?