Numărul din luna mai al revistei de cultură universală ”Constelaţii diamantine” începe cu un material dedicat aniversării a 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga (”150 de ani de la naşterea marelui istoric român Nicolae Iorga”, de Nicolae Mareş), trecând în revistă relaţiile de solidaritate pe care cărturarul român le-a avut cu Polonia, riposta Berlinului la articolele acestuia (în care înfiera izbucnirea conflagraţiei mondiale), ca şi faptul că a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Cracovia (arătându-se, totodată, că ”între vorbă şi faptă, la Iorga nu existau discrepanţe”).
”Garabet Ibrăileanu şi Viaţa Românească” este titlul sub care Mihai Caba evocă figura cărturarului român, cu accent pe apariţia revistei ”Viaţa Românească”, tipărită sub conducerea redacţională a lui Garabet Ibrăileanu, care a adoptat, prin programul ei, poporanismul, curent literar susţinător al apropierii de popor (din grupul poporaniştilor făcând parte nume celebre precum Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, D.D. Pătrăşcanu, George Topîrceanu şi alţii). Puteţi găsi în acelaşi material şi date biografice esenţiale ale eruditului român, ca şi mărturii ale omagierii sale peste timp. Şi un citat pentru eternitate: ”Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp”.
Ion Popescu Brădiceni continuă, în ”Memento mori”, comentariul creaţiei eminesciene, într-o manieră profund analitică, cu frecvente trimiteri la filosofie, din care extrag un scurt citat care vă va determina, sunt convins, să parcurgeţi întregul text: ”Căci fiecare om e o ieşire din sine a arheului, o nouă călătorie în oglinzi”. Veţi găsi şi o interesantă paralelă cu Stéphane Mallarmé.
Şi încă: ”fără mit, cult, fără o viaţă rituală, etică şi poetică, sentimentul sacrului moare”.
”Eseu despre obligaţia de a preciza” se intitulează materialul lui Janet Nică în care autorul face distincţii necesare între anumiţi termeni care sunt impropriu folosiţi, pornind de la diferenţa dintre concept şi (să-i spunem) reprezentare sau materializare a conceptului şi ajungând la anumite confuzii care pot apărea inclusiv la predarea limbii române, în articol explicându-se, de exemplu: ”Cuvântul nu are sens, ci semnificaţie. Sensul aparţine propoziţiei, unui text, este un efect sintactic”.
Marin I. Arcuş, în ”Constantin Brâncuşi & George Enescu” face o paralelă între cele două personalităţi ale culturii române, arătând, între altele, că ”Idealul prometeic din simfoniile lui Enescu se regăseşte în Supliciul şi Prometeul lui Brâncuşi, cu rotunjirea îndelung şlefuită care captează razele soarelui pentru a le reda terestrului privitor”.
Sub genericul ”Jocul minţii”, Doina Drăguţ reia poezia de factură filosofică, în care întrebările referitoare la existenţă şi la esenţa vieţii prevalează asupra liricii simple: ”Numai golul permite locuirea/treptat/nu deodată/cuprinde-n sine însuşi tot/nu ignoră timpul/dar se adaptează pe sine/veşniciei” (”Stăpânirea de sine”). Poeta meditează şi asupra naturii umane, asimetrică şi variabilă prin structură, singura care poate duce la progres, dar, dacă nu este corect folosită, şi la (auto)distrugere: ”Ordinea prevalează oriunde/în natură/mai puţin în om/nu există limite/nici pentru culmile sublimului/nici pentru valurile fanteziei/omul poate construi civilizaţii/dar tot el le poate şi distruge” (”Captiv al formelor abstracte”):
George Petrovai, cu un instinct de publicist autentic, alege un titlu extrem de incitant: ”Răul înfăţişat de G.G. Marquez în romanul Toamna patriarhului, esenţialmente acelaşi ca în România”, însă nu doar titlul, ci şi conţinutul este remarcabil: domnia sa propune, până la prezentarea unor realităţi concrete, de care ne izbim cu toţii, o incursiune în problematica existenţei răului, inclusiv cel politico-social, fiindcă nimeni nu poate convieţui cu acest rău fără să se întrebe care-i sunt originile şi care este explicaţia întregii ”fabule”. După prezentarea portretului dictatorului, aşa cum apare el în romanul marquezian, G.P. face o observaţie de mare fineţe şi care conţine cheia întregii probleme: ”răul nu poate fi absolut prin aceea că el nu este considerat nici etern (zilele lui sunt numărate) şi nici atotputernic (n-a îndrăznit să se atingă de Iov fără acordul adevăratului Creator)”. În schimb, se va vedea mai departe, dacă îi dăm putere prin atitudini echivoce sau prin ţeluri mercantile, ba chiar şi printr-un vot acordat neinspirat, acest rău poate devasta o ţară (sunt prezentate realităţi din istoria recentă a României, fără parti-pris politic). Însă, cum toate au un sfârşit…
”Profilul spiritual dostoievskian”, sub semnătura Luciei Cosmina Vlad, propune o incursiune subtilă şi profundă în universul spiritual al marelui scriitor rus, a cărui operă o numeşte ”un festin al cugetării”. Înclinat către tragedie, către nihilism, Dostoievski găseşte însă în cele din urmă calea spre lumină, ceea ce face ca mesajul său să fie universal. ”Prin el tragedia umană presupune un catharsis, o curăţare, o eliberare”, spune autoarea articolului, sau (citându-l pe Nikolai Berdiaev): ”La el există o emanaţie luminoasă şi în cel mai adânc chin”.
Mai semnează: Dragoş Niculescu, Vavila Popovici, Al. Florin Ţene, Ionel Popa, Constantin Miu, Melania Rusu Caragioiu, Livia Ciupercă, Liliana Popa, Victor Neghină, Emil Niculescu, Corneliu Vasile, Ştefania Oproescu, Galina Martea, Stejărel Ionescu, Nicolae Nistor, Varga Istvan Attila, Mariana Zavati Gardner, Camelia Opriţa, Florentina Sache, Dumitru Ichim, Ştefan Radu Muşat, Viorica Găinaru, Sofronie Ivanovici, Philip Tudora.
