Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Procesul lui Eichmann, în premieră absolută, pe scena Operei Naționale București
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Procesul lui Eichmann, în premieră absolută, pe scena Operei Naționale București

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 11 martie 2025
Distribuie

Opera Națională București prezintă duminică, 30 martie 2025, ora 18:30, premiera absolută a operei Procesul lui Eichmann de Gil Shohat, un libret (în două acte si 66 de scene) bazat pe piesa omonimă de teatru a dramaturgului israelian Motti Lerner. Regia poartă semnătura lui Erwin Şimşensohn, scenografia lui Dragoș Buhagiar, conducerea muzicală îi aparține lui Daniel Jinga. Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București.

În mod evident, atât versiunea dramatică cât și cea lirică, se concentrează pe procesul odiosului locotenent-colonel nazist Adolf Eichmann, principalul responsabil pentru organizarea și implementarea soluției finale în Europa, ceea ce a însemnat exterminarea a 6 milioane de evrei, între 1940-1945 (fenomen istoric cunoscut sub denumirea de Holocaust). În 1945, Eichmann a reușit să scape de urmărirea penală în cadrul Proceselor de la Nürnberg și a fugit în America de Sud sub o falsă identitate, unde a fost reperat de serviciile de securitate israeliene în 1960, adus la Ierusalim și judecat în 1961. A fost condamnat la moarte prin spânzurătoare în 1962 pentru crime împotriva poporului evreu și crime împotriva umanității.

În rolul Adolf Eichmann a fost distribuit baritonul Alexandru Constantin. În prezent, solist al Operei Naționale București și solist al Operei Naționale Române din Iași. A fost solist al Operei Comice pentru Copii și al Teatrului National de Opereta ,,Ion Dacian din București. Roluri de operă: Renato din Bal Mascat de G.Verdi, Sharpless din Madama Butterfly de G.Puccini, Dappertutto din Povestirile lui Hoffmann, Malatesta din Don Pasquale de G.Donizetti, Zurga din Pescuitorii de Perle de G.Bizet, Escamillo din Carmen de G.Bizet, Enrico din Lucia di Lammermoor de  G.Donizetti, Contele de Luna din Il Trovatore de G.Verdi, Marcello din La Boheme de G.Puccini, Belcore din Elixirul dragostei de G.Donizetti, Valentin din Faust de Gounod, Don Giovanni din Don Giovanni de Mozart, Evgheni Oneghin din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Germont din La Traviata de G.Verdi, Silvio din Paiațe de R.Leoncavallo, Sacrestano din Tosca de G.Puccini, Bujor din Crai Nou de Porumbescu) Silvano din Bal Mascat de G.Verdiși vocal-simfonice (în cantatele Carmina Burana de Carl Orff și Die erste Walpurgisnacht de Mendelssohn Bartholdy, precum și în Recviemurile compuse de Fauré și Donizetti).

Opera Procesul lui Eichmann este, înainte de toate, un proiect de educație istorică și de conștientizare socială. O funcție esențială pe care toate marile instituții de cultură ale lumii și-o asumă, cu atât mai mult în perioade marcate de turbulențe morale și politice, precum cea actuală. Opera Națională București este fidelă acestei misiuni fundamentale – aceea de a sluji cele mai înalte valori morale și politice ale omenirii (libertatea, viața trăită cu demnitate, spiritul democratic, capacitatea omului de a-și căuta fericirea și de a-și alege nestingherit destinul într-o societate lipsită de orice formă de discriminare) – și încearcă prin diferite proiecte artistice să se asigure de buna receptare a acestora în rândul publicului românesc.

O mare parte a dramei se desfășoară în sala de judecată, prezentând confruntări între acuzare, apărare și inculpat. Mărturiile cutremurătoare dezvăluie politicile naziste împotriva evreilor, inclusiv ghetoizarea și execuțiile în masă din lagărele morții și gropile de exterminare comune.

Acest remarcabil proiect cultural își propune să păstreze vie memoria trecutului și să inspire generațiile viitoare în spiritul empatiei, toleranței și responsabilității sociale. Este o lecție de istorie esențială, pe care trebuie să o învățăm pentru a asigura o evoluție sănătoasă a întregii societăți.

În ceea ce privește muzica din Procesul lui Eichmann, compozitorul Gil Shohat a mărturisit următoarele: „Aceasta este a noua comandă de operă pe care o primesc și, probabil, cea mai amplă lucrare pe care am scris-o vreodată. Încă de la început, am simțit o onoare imensă să scriu o operă pentru Opera Națională a României, o țară cu o tradiție muzicală extraordinară și patria unora dintre cei mai mari muzicieni ai timpurilor noastre. Un alt sentiment special a fost să mă adâncesc în tema Holocaustului, un subiect mereu sensibil și foarte personal, având în vedere că sunt descendent al unor supraviețuitori ai Holocaustului din Polonia. În mod intenționat, mi-am dorit ca toate melodiile operei să fie originale. Deși inspirată din tradiția muzicală evreiască, muzica este, totuși, originală, deoarece am dorit să folosesc un limbaj extrem de comunicativ, accesibil tuturor culturilor și care să conțină elemente din alte religii și tradiții. Motivul este că văd tema Holocaustului ca pe una universală, nu doar a poporului evreu. O altă tehnică pe care am utilizat-o este o combinație unică între recitativul teatral regenerativ, acompaniat de orchestră, și stilul tradițional belcanto. Acest lucru este mai dificil pentru interpreți decât în alte opere”.

Autografe iconice, la București, în licitație: Metallica, Billy Idol, Brad Pitt sau Mr. Bean
8 februarie 2022

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Guvernul a adoptat două acte normative care prevăd branșarea la rețeaua de gaze naturale a peste 160 de mii de români și compensații pentru activitățile de acvacultură din ariile naturale protejate
Articolul următor Parlamentul European a aprobat un nou plan de sprijin pentru Republica Moldova
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Bolojan: Prețurile la gaz pentru persoanele casnice, menținute până în primăvara anului viitor
Energie
ANAT propune trei mecanisme de protecție pentru turiști: fondul de garantare pentru agenții, fondul pentru biletele de avion și fondul de repatriere în situații de criză
Turism
Nicușor Dan, primit în Polonia de Karol Nawrocki
Politic

RSS Știri Financiare

  • România, campioana Europei la numărul investitoarelor prin platforma XTB
  • Primul KFC Drive-Thru din zona metropolitană Iași, la Family Market Tomești
  • Brandul românesc de produse home & deco Genuin se extinde în Germania și Danemarca
  • Investitorii din comunitatea Bravva Angels s-au alăturat grupului care susține Fagura
Cultură și Educație

Portretul scriitorului, ziaristului și artistului polivalent Petre Cichirdan

2 minute
Cultură și Educație

Globalworth finanțează prima strângere de fonduri pentru profesorii din România

4 minute
Cultură și Educație

Actrița Maria de Medeiros din Pulp Fiction vine la TIFF.24

4 minute
Cultură și Educație

Eva, eterna muză – lucrări celebre la licitaţia Artmark

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?