Stimate cititor, titlul nu este original. Probabil că deja v-ați dat seama că este inspirat după celebrul roman al lui Irving Stone, dar, vă rog să credeți, nu am găsit ceva mai potrivit pentru a ilustra situația în care ne aflăm. Vă mai rog să observați că l-am folosit sub formă interogativă pentru că mă întreb dacă putem avea siguranța unei treceri de la agonie la extaz în condițiile în care ne aflăm noi, românii, în momentul de față.
Se pare că obiectivul central și actual al politicii guvernamentale este tocmai încercarea de a face trecerea de la agonie la extaz, adică încercarea de a face pe fiecare român pe care l-a speriat, l-a terorizat, la stresat, l-a izolat și l-a arestat în spitale, amenințându-l cu efectele letale ale coronavirusului, să devină instantaneu relaxat, liniștit și optimist ducându-se la vot cu entuziasm, sfidând virusul și pericolul contagiunii. Mai mult, extazul va determina părinții să-și trimtă copiii la școală, unde aceștia vor fi în perfectă siguranță, panourile de ”pepsiglas” blocând virușii.
Pe parcursul a aproape jumătate de an, România aflată sub auspiciile guvernării din umbră a domnului Raed Arafat și a echipei sale de discipoli s-a transformat într-un gulag al tiraniei medicale unde, unic în lume, s-a practicat așa numita politică ”biopower”, conform căreia populația este manipulată și privată de drepturi democratice elementare prin cultivarea fricii. Înfricoșarea este principalul instrument al acestei politici, repudiată încă de la apariția ei în toate democrațiile lumii. Prin Biopower, responsabilii politicilor sanitare își ascund incompetența prin transformarea bolnavilor în vinovați. Pentru insuccesul măsurilor luate, nu decidenții acestora sunt responsabili și vinovați, ci cetățenii care se îmbolnăvesc, adică ”proștii”, cum au fost deja catalogați în mod oficial. Biopower cultivă discriminarea și antagonizarea relațiilor dintre cetățeni. Un necunoscut manager de spital a devenit un super telestar, fiind unul dintre cei mai vocali propăvăduitori ai apocalipsei şi teoretician al tiraniei medicale, împărțind țara în români buni și români răi.
În contrasens cu toate țările lumii, guvernul din umbră al domnului Raed Arafat a blocat aproape total economia, nu a fost capabil de nicio flexibilizare a restricțiilor față de cei care trebuiau să-și desfășoare actuvitatea nu numai pentru interesul general al economiei, dar și pentru supraviețuirea familiilor lor. A fost însă practicată o politică flexibilă în avantajul altor țări, nu a României, organizând celebrul exod al sparanghelului și favorizarea capitalului străin ce deține monopolul cazinourilor și jocurilor de noroc.
Iată însă că, deodată, deși cifrele îmbolnăvirilor sunt încă la nivel mare, guvernul din umbră al domnului Arafat consideră că putem și trebuie să trecem de la agonie la extaz, că se pot organiza alegeri și că se poate deschide anul școlar.
Ni s-a spus foarte clar și oficial că participarea la vot este ca un fel de shopping la supermarket și că deși la vot vor fi cel puțin 10 persoane într-o încăpere în același timp, la restaurant nu putem fi mai mult de 4 persoane la o masă.
Probabil că echipa de specialiști ai domnului Arafat a studiat preferințele virusului și a constatat că este mult mai atras de restaurante decât de secțiile de votare.
Putem deci să fim pe deplin mulțumiți și liniștiți.
Nici începerea anului școlar nu este o problemă. Se vor instala panouri de ”pepsiglas” și se va merge la toaletă pe bază de rezervare dacă toaleta este în clădire. Dacă este toaletă în curte, nu va fi nevoie de rezervare, căci este în aer liber, unde virușii nu prea activează.
Desigur, cei mai în extaz vor fi copiii defavorizați pentru că vor rămâne perpetuu în vacanță. Guvernul a anunțat că mult promisele tablete nu vor ajunge la aceștia până la sfârșitul anului.
Încercarea de trecere de la agonie la extaz este dovada desconsiderării profunde pe care decidenții politici o manifestă față de noi, cetățenii acestei țări.
Ce să credem? Să credem că sub tendința domnului Arafat de a instaura o tiranie medicală se află o enormă minciună? Că, de fapt, totul este o butaforie pentru a masca incompetența și pentru a fi rezolvate anumite obiective politice și electorale?
Este normal să ne punem întrebarea cât de justificate au fost și sunt restricțiile impuse odată ce, deodată, se permit acțiuni cu un grad enorm de periculozitate contagioasă cum sunt alegerile sau începerea anului școlar în condiții de o improvizare și inconsistență evidente.
Evident, virusul există, activează și este periculos. Nu aceasta este problema.
Problema constă în onestitatea și responsabilitatea decidenților noștri față de noi, cetățenii acestei țări. Nu suntem nici proști, nici buni sau răi și nici simpli cumpărători la supermarket. Suntem cei care ar trebui să fie partenerii politicilor medicale, să fim bine și cinstit informați, să ni se arate dovezile științifice ale cifrelor comunicate, să nu ni se mai spună cum să ne spălăm pe mâini, căci asta știm și noi.
Însă nu știm dacă spălatul pe mâini va fi suficient să ne păzească de pericolul infectării la secțiile de votare sau dacă spălatul pe mâini va fi posibil la sute de școli rurale care nu au apă curentă.
NICIO TARA DIN LUME NU A RECHEMAT ELEVII IN SCOLI FIIND IN ZONA RPSIE A EPIDEMIEI, CA IN RO. MAI UIMITOR ESTE CA ACESTE CATASTROFE SANITARE TIP ARAHAT SAY TATARUL NU SUNT SCHIMBATE DIN FUNCTII IN CIUDA REZULTATELOR EXTREM DE SLABE DIN ULTIMELE 6 LUNI COMPARATIV CU TARILE DIN JUR: BULCARIA, SERBIA, GRECIA ETC