Acest articol este dedicat lui Anghel Saligny, academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, unul din pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construirea de poduri cu structură metalică şi unul din întemeietorii ingineriei româneşti.
S-a născut la 19 aprilie 1854 la Şerbăneşti, judeţul Galaţi; tatăl său, Alfred Rudolf de Saligny era un descendent al unei familii franceze din Alsacia, care a cerut şi a primit cetăţenia română pentru el şi membrii familiei după Unirea Principatelor, iar mama lui era de etnie poloneză. După terminarea studiilor la Gimnaziul din Focşani el urmează liceul la Potsdam şi apoi se înscrie la Facultatea de Astronomie a “Universităţii din Berlin”; în anul 1871 s-a transferat la “Şcoala Politehnică” din Berlin-Charlottenburg pe care a absolvit-o în 1874, devenind inginer la vârsta de numai 20 de ani. În anul care a urmat Saligny a participat la lucrările hidraulice din nordul Prusiei şi la cele de construire a liniei ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder. Un cunoscut promotor al noii ştiinţe şi tehnici de construire a podurilor din Europa, profesorul german Gerhard Merthers îi apreciase calităţile inginereşti, “lucrările sale fiind remarcabile şi făcând dovada atât a priceperii, cât şi a cunoştinţelor teoretice deosebite”. Când i s-a propus să rămână în Germania şi să predea la “Universitatea din Dresda”, Anghel Saligny a declarat: “Deşi familia mea s-a născut în apele Loirei şi pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, aşa că dacă o ţară ne-a dat azil şi ne-a recunoscut drept fiii ei, noi nu o putem trăda.”.
Revine în România înainte de Războiul de Independenţă şi se angajează la Serviciul de Poduri şi Şosele; împreună cu inginerul Elie Radu el este desemnat să supravegheze executarea căii ferate Ploieşti-Predeal ce fusese concesionată unei firme străine. În continuare Saligny a proiectat şi construit o serie de poduri pe căile ferate Adjud-Târgu Ocna, Bârlad-Vaslui, Buzău-Mărăşeşti, Filiaşi-Târgu Jiu, podul peste râul Siret de la Cosmeşti şi tunelul din Valea Mostiştei. De asemenea, el a condus lucrările de dublare a liniei ferate Bucureşti-Ploieşti, de extindere a Gării Ploieşti şi de consolidare a Gării Azuga. A avut un aport decisiv la construirea silozurilor de la Brăila şi Galaţi unde a folosit pentru prima dată betonul armat şi a silozurilor din Portul maritim Constanţa.
Opera sa de referinţă a fost Podul “Regele Carol I” peste Fluviul Dunărea, construit între anii 1890 şi 1895; atunci ultimul pod transdunărean era Podul “Franz Josef” de la Novi Sad/Serbia, situat în amonte, la 955 de kilometri şi inaugurat în 1883. Legătura între cele două tronsoane construite în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea (Constanţa – Cernavodă; Bucureşti – Ciulniţa – Feteşti) necesita crearea unor poduri feroviare peste Dunăre şi Braţul Borcea. Suprastructura podului peste Dunăre fusese proiectată de inginerul francez Gustave Eiffel a cărui firmă de antrepriză executase anterior podurile metalice componente ale căii ferate Ploieşti-Predeal. În lipsa unui acord, guvernul român a întrerupt tratativele cu acea firmă franceză şi a încredinţat Direcţiei Generale a Căilor Ferate Române procesul proiectării şi realizării podurilor menţionate sub conducerea inginerului Anghel Saligny. Lucrările de execuţie au început la 26 noiembrie 1890 în prezenţa Regelui Carol I al României. Podul peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 de metri (cea mai mare din Europa continentală) şi alte 4 deschideri de 140 de metri alături de un viaduct cu 12 deschideri de 60 de metri şi se află la 30 de metri peste nivelul apelor Dunării pentru a permite trecerea navelor cu cele mai mari catarge. A fost ridicat un monument de bronz reprezentând doi Dorobanţi în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă (1877-1878); monumentul a fost turnat în 1895 în Atelierele de la Lyon de sculptorul francez Léon Pilet, transportat în 3 porţiuni componente în România, îmbinate la faţa locului. Proba de rezistenţă a Podului s-a efectuat chiar în ziua inaugurării acestuia, 15 septembrie 1895: pe el a trecut un convoi de 15 locomotive care au circulat cu o viteză de 80 de kilometri pe oră; în tot acel timp inginerul Anghel Saligny, alături de şefii echipelor de muncitori, a stat într-o şalupă sub pod! După ce s-a bătut ultimul nit (unul de argint) s-a zidit documentul inaugurării şi s-a desfăşurat serviciul religios.
Renumitele poduri au suferit unele deteriorări în timpul celor Două Războaie Mondiale: *în octombrie 1916 trupele române aflate în retragere au primit ordinul de a distruge ambele poduri; cel peste Braţul Borcea a fost distrus în întregime, dar refăcut în 1921, iar cel peste Dunăre a avut doar avarii parţiale, fiind reconstruit de firma germană MAN. *la 22 iunie şi apoi la 10 august 1941 escadrile de avioane sovietice au produs avarierea gravă a Podului peste Dunăre, dar tehnicienii de la Reşiţa, împreună cu cei de la firma germană menţionată au executat repararea în regim de urgenţă. După utilizarea timp de aproape un secol, până în anul 1987 Podul lui Saligny a fost dezafectat, fiind construit unul nou.
După construirea celor două poduri Anghel Saligny a continuat să fie prezent în numeroase proiecte tehnice autohtone. Astfel între anii 1910 şi 1917 el a condus Direcţia de Îmbunătăţiri Funciare, realizând studii privind recuperarea şi valorificarea zonelor inundabile ale Dunării şi ale altor cursuri mari de apă din ţară. A iniţiat şi coordonat realizarea primei hărţi hidrografice a Dunării de la Brăila la Vârciorova.
În plan ştiinţifico-didactic Anghel Saligny a fost profesor la “Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele” din Bucureşti, membru fondator şi preşedinte al “Societăţii Politehnice din România”. A făcut parte din conducerea “Societăţii Române de Matematică” şi a creat un fond special care îi poartă numele, pus la dispoziţia “Gazetei Matematice”; primul număr al acestei publicaţii longevive a apărut chiar a doua zi după inaugurarea Podului peste Dunăre. El este autorul cărţii Contribution à la connaissance des pétroles de la Roumanie. În 1892 Anghel Saligny a devenit membru corespondent al “Academiei Române” şi din 1897 membru titular al acesteia.
I s-au conferit de-a lungul anilor numeroase titluri şi distincţii de onoare printre care: Ordinul “Steaua României” în grad de Mare Ofiţer; Marea Cruce a Ordinului “Coroana României”; Marea Cruce a Ordinului “Carol I”; Marea Cruce a Ordinului “Franz Josef” din Austria; Marea Cruce a Ordinului “Sfântul Sava” din Serbia; Marea Cruce a “Meritului Civil” din Bulgaria; Comandor al Ordinului “Leopold” din Belgia; Mare Ofiţer al “Legiunii de Onoare” din Franţa ş.a. Amintirea marelui inginer are numeroase repere ale recunoştinţei naţiunii române cum ar fi: monumentul de bronz de la Constanţa, realizat în anul 1957 de sculptorul Oscar Han; multe străzi, şcoli şi licee purtând prestigiosul său nume în oraşe ale României (Bucureşti, Piteşti, Constanţa, Cernavodă, Brăila, Alba Iulia, Braşov, Focşani, Galaţi, Tulcea, Simeria, Bacău, Roşiori de Vede). Până şi în îndepărtata Japonie există la Universitatea de Inginerie din Tokyo o Catedră denumită “Saligny”.
Lui Anghel Saligny i-am consacrat câteva însemnări în două volume publicate în anul 2017: “Anghel Saligny – un Apolodor din mileniul următor, care a reuşit să se alinieze creativ şi original la ingineria europeană.”;“La multe decenii după inginerul Saligny, Nadia Comăneci a făcut podul pe «puntea suspinelor», legând astfel România de lumea întreagă.”; “Podul inginerului român Anghel Saligny de la Cernavodă ar putea fi oricând pus alături de Turnul inginerului francez Gustave Eiffel de la Paris; la nivelul Geometriei în spaţiu Verticala şi Orizontala se înţeleg de minune, mai ales în lumea Francofoniei.”; “Podul de la Cernavodă – un «Eiffel pe orizontală»; Turnul de la Paris – un «Saligny pe verticală».”.
Inginerul şi constructorul Anghel Saligny a decedat la 17 iunie 1925, în urmă cu exact un secol, însă invenţia sa va rămâne în istoria tehnicii europene atâta timp cât vor curge apele străvechiului Danubius pe meleagurile noastre.
