0.2 C
București
joi, 28 ianuarie

Noi suntem români/Noi suntem aici/În veci stăpâni

Noi suntem români, Noi suntem aici, În veci stăpâni”, așa zice celebrul cântec al lui Nicolae Furdui Iancu.

De 1 decembrie, la aniversarea României noastre, ne bucurăm, ne mândrim și ne îmbărbătăm cântând și ascultând o atât de inspirată cântare patriotică, dar oare cât de adevărate mai sunt acum aceste versuri înălțătoare?

Desigur, suntem români, dar aici, în România, mai suntem în veci stăpâni?

Să privim datele statistice care ne dezvăluie cât de românească mai este economia și cât de ”stăpâni” mai suntem noi, românii.

Un studiu realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) și Ziarul Financiar confirmă scăderea în ultimii ani a ponderii companiilor cu capital privat românesc în economie, de la 47% la 45%, în timp ce companiile străine şi-au majorat ponderea de la 49% la 51%. Această evoluție a avut loc ca urmare a avansului mai rapid al cifrei de afaceri a companiilor străine, dar şi a tranzacțiilor prin care firme deținute de români au fost cumpărate de multinaționale în ultima perioadă, precum: Betty lce (înghețată) preluată de Unilever (Marea Britanie) sau Albalact şi Covalact (lactate) preluate de Lactalis (Franţa).

Primii zece investitori străini în suprafeţele agricole din România deţin circa 180.000 de hectare, în condiţiile în care suprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era deja de 422.000 hectare în 2018.Se pare că mai sunt şi alţi investitori străini care au cumpărat mari suprafeţe de teren agricol în România, însă nu s-au înregistrat la APIA pentru a primi subvenţii.

Unul dintre aceştia este contele austriac Andreas von Bardeau (descendent al familiei de Habsburg) care a cumpărat multe terenuri agricole (circa 21.000 de hectare în Arad, Timiș, Caraș Severin, și Argeș), însă nu pentru a face agricultură intensivă și producții-record, ci doar pentru a-și pune banii la păstrare.

Sub sloganul „diversificarea portofoliului”, o serie de grupuri bancare și de fonduri de pensii și de asigurări din Europa au înființat fonduri de investiții specializate în agricultură, pentru a-și dispersa riscurile și a profita de pe urma interesului crescut față de materiile prime agricole, în special în urma crizei financiare din 2008.

Multe dintre aceste fonduri de investiții activează prin intermediul unor filiale naționale și presupun tranzacții de cumpărare și leaseback, adesea pe termen limitat. Un exemplu în acest sens este Rabo Farm Europe Fund, un vehicul de investiții instituționale în valoare de 315 milioane euro, înființat în 2008 de firma olandeză Rabobank Group, sau societatea italiană de asigurări Generali.

În 2019, până la data de 30 aprilie, au fost vândute capitalului străin 48.746,67 hectare de terenuri agricole, numărul ofertelor depuse fiind de 50.304.

În anul 2015, un studiu realizat de Transnational Institute pentru Comisia de Agricultură din cadrul CE, atrăgea atenția asupra fenomenului de „acaparare” a terenurilor agricole din Europa de Est de către cetățeni străini din afara UE: “În România, nu există informații statistice oficiale cu privire la numărul străinilor care dețin terenuri agricole, dar, conform datelor din diferite surse, în prezent, până la 10% din suprafețele agrare au ajuns în posesia unor investitori din afara UE, iar alte 20-30% sunt controlate de investitori din UE. (…) În România, numărul tranzacțiilor cu terenuri și suprafața vândută au crescut de peste trei ori între 2005 și 2009”.

Teme precum acapararea de terenuri și concentrarea terenurilor au fost multă vreme asociate cu țările din sudul planetei. Însă la o privire mai atentă se poate observa că concentrarea terenurilor agricole este de mai mulți ani o realitate și în Europa, susţine Parlamentul European într-un document din 2017.

Gradul de concentrare a terenurilor agricole în Europa este similar distribuției neuniforme a proprietății funciare în țări precum Brazilia, Columbia și Filipine.

Raportul menţiona: “Terenurile agricole nu sunt bunuri comerciale obișnuite, deoarece solul nu poate fi multiplicat, iar accesul la acesta face parte din drepturile omului. Concentrarea terenurilor agricole în mâinile unui număr mic de actori este asociată cu efecte sociale, culturale, economice și politice profunde în toate statele membre ale UE. Asemenea concentrării de capital, o concentrare prea mare a terenurilor agricole divizează societatea, destabilizează regiunile rurale, pune în pericol securitatea alimentară și, implicit, obiectivele ecologice și sociale europene” .

Realitatea exprimată statistic ne arată că nu mai suntem pe veci și nici pe deplin stăpâni în propria țară, așa după cum ne-ar face să credem versurile lui Nicolae Furdui Iancu.

Ce se întâmplă cu noi?

Ne pierdem averea națională și statutul de stăpâni ai acesteia?

Ar trebui să ne sperie viitorul care ne așteaptă, să punem mâna pe arme și să ne răsculăm ca la 1907 pentru a ne lua înapoi pământul de la străini?

Nu! În niciun caz!

Vremurile și lumea s-au schimbat mult, ca și ”stăpânii” din acele versuri. Nimic mai lăudabil și de admirat decât sensul profund patriotic al ”stăpânirii” pe care românii trebuie să o exercite ”pe vecie” asupra patrimoniului național dar azi, într-o economie globală și o piață unică europeană, a fi stăpân nu mai înseamnă exclusiv și obligatoriu doar deținerea dreptului juridic de proprietate asupra bunurilor, ci și avantajul valorificării cât mai bune a potențialului patrimoniului respectiv.

Uniunea Europeană, ca și procesul globalizării în ansamblul său, au permis circulația liberă a capitalului, ceea ce înseamnă că nu trebuie să ne mire pătrunderea masivă a capitalului străin și în România, fie el în domeniul industrial, agrar, bancar sau al asigurărilor.

Acordul nostru de a adera la Uniunea Europeană înseamnă și acordul nostru de a vine pământ străinilor așa după cum și noi am putea cumpăra pământ în oricare altă țară membră a Uniunii.

Deci, problema nu este aceea că ne vindem pământul străinilor, ci cea a modului în care putem și trebuie să câștigăm în urma acestor vânzări pentru a ne menține sub forma beneficiului obținut acel statut generic de ”stăpâni”.

Care poate fi acel beneficiu?

În primul rând, beneficiul fiscal prin aplicarea unui regim de taxe și impozite corecte, corespunzătoare activităţii prestate de utilizatorul pământului, în paralel cu intensificarea și îmbunătățirea activităţilor de colectare în vederea eliminării fraudelor și evaziunii.

În al doilea rând, prin beneficiul măririi veniturilor statului ca urmare a revizuirii și aducerii la parametrii normali a legislației privind redevențele, taxele de protecție a mediului și a accizelor.

În al treilea rând, prin beneficul reducerii practicii prețurilor de transfer prin care capitalul străin transferă peste graniţă parte din profitul obținut pe teritoriul nostru național.

În al patrulea rând, prin capitalizarea productivă în economie a know-how-ului și expertizei manageriale pe care le aduce capitalul străin,

În al cincilea rând, prin conceperea unei legislații în spiritul interesului național care să impună corectitudine și transparență procesului de vânzare a pământului către străini, acordând în totalitate drept de preemțiune capitalului românesc.

Vom fi stăpâni pe veci în România noastră nu doar prin exercitarea dreptului de proprietate, ci prin exerictarea dreptului de decizie asupra felului în care ne gospodărim și valorificăm proprietatea, căci a fi stăpân înseamnă a fi suveran și independent în decizie indiferent de presiunile politice externe care pot exista la un moment dat.

Dacă așa vom face, atunci îl putem cânta cu bucurie și încredere pe Nicolae Furdui Iancu:

”Hai, români, lumea ne vede, România-n noi se-ncrede, Că de acum românu-n lume, Va fi vrednic de-al său nume ”.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW