În cel mai recent număr (ianuarie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Ion Popescu-Brădiceni propune un original ”Discurs succint pentru apărarea literaturii”.
În prima parte, autorul oferă cititorului, sub forma unor aforisme sau enunțuri esențializate, adevăruri revelate prin exerciții de gândire și analize pertinente: ”Poezia inițiatică a lui Blaga e o infinită relectură: versură cu versură”, ”imaginaru-i superior realului”, ”orice metapoetică e teoria literară emergentă a discursului translingvistic”, ”un program doctrinar e în primul rând un non-manifest”, ”limbaju-i desigur adăpostul ființei, în care de strajă-i poetul”. Asigurându-ne că editorialul său ”oferă o «carte de identitate» oricărui scriitor contemporan”, I.P.B. mai menționează, evocând ”Serile la Brădiceni”, vatră și cenaclu literar, că scriitorul, fie el „clasic” ori „de pluton” trebuie să conștientizeze că realmente, literatura în general e în pericol.
În a doua parte, semnatarul materialului face o succintă trecere în revistă a contribuțiilor proprii la critica literară modernă (și nu numai), fără a omite să menționeze interpretări ale rolului criticii în general și a raportului dintre aceasta și creator, care trebuie să rămână unul profund în esențe și constructiv în evoluție.
În poemul filosofic ”Timpul nostru”, Doina Drăguț oferă cititorului, sub același generic, ”Jocul minții”, o viziune a existenței umane reliefată în plan cosmic: de la misterul întrupării și al existenței (care a preocupat atâția poeți și literați) ”în partea deschisă a timpului (în care ne naștem)/văd desăvârșirea suferinței/împrejurul își mistuie conturul”, ”intrăm anevoios în începutul albastru/închis în spații nevăzute”, trecând prin sensul ființării noastre pe Pământ (marcată și de imperfecțiuni) ”lumina se dăruie tuturor – după măsura fiecăruia -/duși de dorințe și întâmplări nu facem nimic/dar nimic nu rămâne nefăcut”, ”limita multiplicării nimeni nu o poate atinge. ne risipim în dorințe și întâmplări”, pentru a ajunge, în final, la sensul ultim, la o așezare pe diferite trepte a spiritului descătușat de materie: ”Într-o zi timpul nostru se oprește/ne oprim și noi cu el/timpul nostru nu se mai întoarce/noi închiși rămânem pe vecie-n timpul nostru/doar cei aleși ies din timpul lor/și trăiesc în veșnicie”.
O binemeritată evocare a operei eminesciene și a principalelor repere ale existenței poetului național semnează Liviu Chiscop, sub titlul ”Eminescu – 175, O intrare în trombă în literatură și ziaristică”. Punând accentul pe plurivalența personalității lui Mihai Eminescu, pe universalitatea modurilor sale de exprimare, autorul citează diferite personalități ale culturii române care s-au pronunțat în acest sens, pentru a încheia partea introductivă cu o opinie proprie (am zice, absolut întemeiată – n.n.), potrivit căreia opera publicistică eminesciană este oportun să fie numită ”proză jurnalistică”, mai degrabă decât ”proză politică”.
Urmează apoi prezentarea unor repere esențiale ale traseului lui Eminescu în viața culturală, printre care debutul în publicistică, debutul în critica de teatru, debutul în jurnalistica politică – pentru a se pune accentul pe caracterul unitar al operei eminesciene, dar și pe militantismul creației, pentru că Eminescu era, în același timp, un creator implicat profund în realitățile vremurilor sale, dar și un mare vizionar.
Spicuim din maximele și aforismele semnate de Nicolae Mareș:
”A exista = a risca”.
”Dacă nici clipa n-o trăim cum se cuvine, viața povară devine”.
”Vai, ce puțin mister veți găsi în efemer”.
”Unde sunt vicii mari, întâlnim deseori mulți oameni mici sau de nimic”.
”Cărturari și învățați sunt mulți, învățători și educatori puțini”.
”Dușmanul iertat devine mai infatuat”.
Un amplu și interesant medalion dedicat lui Prosper Mérimée semnează Lucia Cosmina Vlad sub titlul ”Prosper Mérimée – un talent complex”. Evocând personalitatea dramaturgului, povestitorului, istoricului și arheologului francez, considerat creatorul nuvelei realiste franceze, autoarea îl citează, în debut, pe Vasile Alecsandri, care spunea despre Mérimée că ”tot ce a ieșit de sub pana lui este cizelat cu măiestrie” și ”cine poate descrie finețea observărilor spirituoase, care străluceau cu atâta profunzime și atâta farmec în conversația lui?”.
Apoi, semnatara articolului face o amănunțită analiză a principalelor scrieri ale acestuia, precizând, totodată, că ”prin nuvelele sale, P. Mérimée a dăruit literaturii universale opere străbătute de un puternic realism, pline de respect pentru adevărul vieții. Analiza psihologică a personajelor primează, precum și grija pentru o documentare minuțioasă”.
Un inedit poem impregnat de eros și filosofie ne propune George Adrian Itoafă sub titlul ”Am fost cândva pe insula Rodos”: ”Această tânără Thalassa, zeiță a mării robustă,.pe jumătate acoperită de mare, îmbrăcată în alge,/care poartă coarne din gheare de crab, mă fascina/eram pornit s-o cunosc”. Miticul și realul se îngemănează în alăturări de vers trăit în și dincolo de lume: ”Doar Thalassa intră în mare și devine ireală,.precum fabulele lui Esop, zeița întrupată/umblă pe faleza ochilor mei”.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după opere de Theodor Aman, căruia Filip Tudora îi rezervă la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Ioan-Aurel Pop, Ecaterina Negara, Constantin E. Ungureanu, Valeriu Butulescu, Carmen Manea, Marin I. Arcuș, Ionuț Țene, Mădălina Virginia Antonescu, Benone Ion Păsărin, Corneliu Vasile, Camelia Oprița, Livia Ciupercă, Emanuel Pope, Al. Florin Țene, Ioan Voicu, Camelia Suruianu, Mircea Tutunaru, Vasile Gogonea, Florentin Smarandache.
