Psiholog World Vision: 10 sfaturi pentru părinți despre cum să le vorbească copiilor despre războiul din Ucraina
Oferiți informații adecvate pentru vârsta copiilor, ascultați sfaturile psihologilor, evitați să oferiți foarte multe detalii și nu le spuneți copiilor că un popor ar fi mai rău decât altul, sunt câteva dintre sfaturile pe care le-au oferit invitații evenimentului “Le vorbim sau nu copiilor despre război?”, o dezbatere online organizată de Fundația World Vision România pentru a discuta despre ce este sau nu potrivit să le spunem copiilor despre conflictul din Ucraina.
La eveniment au participat Yuliya – o mamă ucraineană, Anca Sînă Serea – ambasador World Vision România, voluntar pentru refugiații ucraineni și mamă a șase copii, Elena Sava – psiholog World Vision România și Daria Tarlapan – translator.
Evenimentul a fost moderat de Anca Sînă Serea și poate fi urmărit accesând acest link: https://www.facebook.com/WorldVisionRomania/videos/678073943315809.
“Băiatul bineînțeles că mă întreabă ce se întâmplă, dar am decis să nu îl informez oferindu-i foarte multe detalii exacte, am încercat să fiu pozitivă și să nu îi arăt clipurile video care circulă acum prin social media. Cred că ei ar trebui să aibă o copilărie blândă, fără războaie, dar uneori băiatul mai aude ce vorbesc la telefon cu adulţii. Eu ascult ce spun psihologii ucraineni despre cum ar trebui să vorbesc cu copilul. Aș sfătui mamele din Ucraina să nu învețe copiii de rău, să nu îi zicem unui copil că un popor este mai rău decât altul chiar dacă acum Rusia duce acum acest război cu Ucraina. Trebuie să fim prieteni mereu pentru că pacea în lume va fi atunci când cu totii vom fi prieteni și ne vom înțelege bine. Nu este un popor mai rău și unul mai bun, ci toți suntem egali”, a explicat Yuliya, o mamă ucraineană care locuiește într-un adăpost din București alături de băiețelul ei în vârstă de opt ani.
Sfaturi pentru părinți despre cum să le vorbim copiilor despre război:
- Fiți voi, părinții, cei care îi informează pe copii despre acest conflict. Dacă alegem să nu îi spunem copilului că există un război și el află de la alte persoane, pentru copil este destul de greu să gestioneze emoțiile cu care se confruntă atunci când află de la persoană pe care nu o cunoaște sau nu este persoana care îi oferă siguranță.
Copiii află aceste lucruri, poate doar copilul foarte mic care nu merge la gradiniță este ferit de informații. Însă la copiii mai mari, odată ce merg în colectivitate, șansele ca ei să afle sunt destul de ridicate. Părinții își știu cel mai bine copiii și este important să le oferim această informație pentru a putea anticipa un posibil dezechilibru emoțional.
Copiii se pot confrunta cu stări de neliniște, panică, poate chiar cu comportamente regresive dacă află aceste informații de la persoane pe care nu le cunosc.
- Modul în care trebuie să le vorbim copiilor trebuie să fie adaptat vârstei.
Să fim atenți la modul în care transmitem informația despre război și să îi oferim copilului informații în acord cu reperele vârstei lui pentru că se pot instala comportamente regresive dacă informațiile nu sunt adecvate.
Utilizarea cuvântului război nu este recomandată pentru că are o conotație foarte negativă. Să încercăm să-l înlocuim cu cuvântul conflict, pentru că este mai pozitiv, chiar dacă știm cu toții contextul.
Copiii au nevoie să știe că ei si cei dragi lor sunt în siguranță. Acesta este un lucru foarte important pe care trebuie să îl transmitem copilului.
- Copiii mici, de 4-5 ani, au tendinţa de a interpreta catastrofic evenimentele din jurul lor, cel puțin cele care au o componentă negativă, cum ar fi un război.
Pentru a evita interpretarea catastrofică este de evitat oferirea de foarte multe detalii exacte despre ceea ce se întâmplă.
Dacă un copil mic are acces la informații care nu sunt de calitate sau adecvate pentru vârsta lui se pot instala sentimente de neliniște, frici, comportamente regresive precum frica de întuneric sau nevoia acută de a fi mereu cu părintele.
Atunci când copilul de cinci ani întreabă ce se întâmplă la graniță, îi putem spune că sunt foarte mulți oameni speriați și care depun eforturi să se apere.
- De la 8-9 ani, copiii înțeleg mult mai bine ce înseamnă un conflict, percep starea părintelui de acasă, observă comportamentul părintelui.
Astfel, de la această vârstă este nevoie ca pe lângă a informa copilul despre existența războiului și ceea ce presupune, aș vedea important să avem rolurile clar stabilite. Copiii pot avea tendința de a prelua responsabilitatea pentru a-i oferi confort părintelui, dar părinții trebuie să se asigure că un copil înțelege prin ceea ce trece, dar nu să preia responsabilitățile părintelui.
- Este nevoie să asigurăm copilul că oricând poate reveni către noi. Să ne arătăm această disponibilitate emoțională.
Vorbiți cu copilul despre ceea ce simțiți dvs., dar întrebați-l și ce simte el.
Copilul are nevoie să știe că veți face orice ca el să fie în siguranță.
- Să fim neutri când le vorbim copiilor pentru a nu le transmite temerile pe care le avem. La copii este necesar să fim atenți ce transmitem prin propriul comportament și să le asigurăm rutinele pe care le au.
- Părinții și profesorii să formeze o echipă în privinta modului în care le vorbesc copiilor. Practic, atât profesorii cât și părinții să ofere aceleași informații copiilor.
- Jocurile sunt foarte importante pentru a-i liniști pe copii. De exemplu, ne putem juca cu ei ascunzându-ne într-un cort. Le putem spune copiilor că acela este locul nostru de siguranță și că acolo putem vorbi despre toate emoțiile pe care le avem, putem povesti despre frică, furie.
După ce ne explorăm emoțiile putem trece la partea în care să-i oferim copilului informații despre război. Dar să-i creăm întâi un spațiu de siguranță, Putem, de asemenea, să-i sugerăm copilului să își aducă jucăria preferată pentru că aceasta îl calmează.
- Păstrați-vă speranța și, pe cât posibil, fiți disponibili pentru cei mici. Cereți la rândul dvs. ajutorul atunci când simțiți nevoia.
Sfaturi pentru voluntarii care vor să îi ajute pe refugiați:
- Este necesar ca un voluntar să aibă în vedere că oamenii vin după mai multe zile în condiții grele și au nevoie să fie sprijiniți în a-și satisface nevoile de bază. Să fie îndrumați de unde să ia o pătură, de unde să își ia mănuși sau un ceai cald, de unde să obțină informații, unde pot să stea să se odihnească.
- Dacă observăm persoane agitate, intervine nevoia de a le stabiliza, de a le reaminti că în acest moment sunt în siguranță și noi suntem acolo pentru ei.
- Să le respectăm limitele de care au nevoie pentru că nevoia de spațiu personal există și într-o situație de criză.
- Să nu îi presăm să accepte ceea ce le oferim, să oferim ajutor într-o manieră non-intruzivă, să nu insistăm să ne zică prin ce au trecut.
5. Să le oferim posibilitatea de a alege.
6. Să nu le facem promisiuni false sau să le oferim informații false.
