7.6 C
București
joi, 15 aprilie

Ieșirea din limitele spațiului dâmbovițean

Politica românească se pare că nu poate ieși din limitele spațiului dâmbovițean.

Fie ea guvernamentală sau de opoziție, se ocupă doar de problemele interne ale țării, la nivelul de înțelegere și de competență pe care le au fiecare dintre partidele și personalitățile care au oportunitatea de a orienta și decide direcțiile pe care ar trebui să le urmăm pentru a depăși criza.

Este evident că decidenții noștri politici nu pot depăși o barieră conceptuală în ceea ce privește orientarea și direcțiile de dezvoltare a economiei naționale într-un cadru global.

Globalizarea este un fenomen mai vechi, dar capătă noi valențe în perioada post- criza pandemică. Participarea la circuitul economic globalizat nu poate fi minimalizată chiar în condițiile în care ponderea României la piața globală este mică deoarece efectele relațiilor de dependență a factorilor de producție nu ocolesc nicio economie națională, oricât de mică ar fi.

Devine absolut obligatoriu ca politica românească să manifeste o atenție deosebită problematicii adaptării economiei naționale la tendințele și evoluțiile economiei globale.

Din păcate, nici programul de guvernare și nici propunerile pentru realizarea Planului Național de Redresare și Reziliență nu acordă atenție acestor tendințe remarcate în actuala perioadă la nivelul economiei globale. Nu conțin nicio idee sau măcar informații cu privire la modul în care intenționează să trateze adaptarea economiei noastre la schimbările survenite în context global.

Racordarea și adaptarea economiei românești la economia globală suferă un proces de închistare conceptuală în sensul în care acestea sunt reduse și schematizate cvasilinear doar la apartenența la piața unică europeană și la respectarea setului de reglementări elaborate la nivelul instituțiilor europene.

Alegoric vorbind, se prefigurează o reducere a gândirii geoeconomice doar la spațiul restrâns al unei camere întunecate cu un singur gean și ușă închisă. Geamul are o vedere orientată strict spre UE, iar ușa prin care s-ar putea ”ieși în lumea largă a globalizării” este încuiată și zăvorâtă cu ”lacătul” unui comportament apatic și provincial.

Ieșirea din ”camera” îngustă a provincialismului european în care ne complacem de mai bine de două decenii devine o necesitate absolută a modelului de dezvoltare pe care România ar trebui să și-l conceapă cât mai rapid pentru a putea face față dificultăților importante pe care le impune criza coronavirus.

Ce tendințe și ce orientări se remarcă actualmente în contextul economiei globale și cum ar trebui să le interpretăm în folosul nostru?

Analize internaționale prestigioase (vezi: Jim Reid ”Can big companies survive localization?” Deutsche Bank, oct 2020; ”How to change the world ”World Economic Forum Davos .2020; ”World Economic Outlook” IMF june 2020; ”Covid 19: des fractures economiques et pas seulement des reformes” Le Cercle des Economistes 28 oct 2020) semnalează apariția unor tendințe noi în modul de funcționare a ansamblului economiei globale. Unele s-au manifestat încă înaintea de apariția pandemiei, dar toate, fără excepție, și-au amplificat manifestarea în condițiile pandemiei.

Care sunt cele mai importante dintre acestea:

– Încetinirea ritmului de desfășurare a relațiilor și fluxurilor comerciale internaționale, ceea ce a generat chiar apariția în literatura occidentală a unei denumiri sugestive pentru acest fenomen: ”marche de l’escargot” (mers de melc)

– Comerțul mondial va continua să se confrunte cu turbulențe severe în 2021-2022, după o creștere mai slabă decât se preconiza în 2018, din cauza tensiunilor comerciale în creștere și a incertitudinii economice crescute. Potrivit economiștilor OMC, după o scădere de 3% de la an la an în primul trimestru al anului 2020, volumul comerțului internațional a scăzut cu 18,5% în al doilea trimestru, potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Comerțului publicate la 23 iunie 2020.”Perioada din martie până în iunie este, desigur, perioada în care impactul epidemiei asupra activității globale a fost deosebit de puternic, având în vedere măsurile de izolare a populațiilor. Căderea comerțului la care asistăm astăzi este fără precedent, ar fi cea mai puternică din istorie” (vezi: L’Usine Nouvelle” 24/06/2020).

Această cădere, analizată la nivelul OMC, nu are aceeași intensitate de la o zonă geografică la alta.

De remarcat că în alte zone geografice s-au înregistrat rezultate mai bune.

De exemplu, comerțul intraasiatic a reprezentat 46% din exporturile din țările regiunii în 2019, în creștere cu 28% în perioada 2016-2018. Este de remarcat și faptul că economia Chinei continuă să crească chiar în condiții de pandemie. A doua economie a lumii a crescut cu 4,9% în cel de-al treilea trimestru, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Ce concluzie ar putea fi extrasă din această situație: este necesar, dar și posibil, ca pierderile pe care le-am avea din încetinirea sau chiar reducerea ritmului raporturilor noastre comerciale tradiționale cu UE să fie compensate sau măcar atenuate de o orientare mai importantă spre zona extracomunitară. Ne-am apropia de o zonă nu numai mai puțin afectată de recesiune, dar și mai puțin ” contagioasă” din punctul de vedere al propagării efectelor crizei.

Pentru România, problema este mai gravă decât cea a altor țări membre UE datorită ponderii excesiv de mare a raporturilor noastre exclusiv cu zona UE. Astfel, exportul şi importul României se desfăşoară, cu precădere, cu statele europene (87,8% din total export şi, respectiv, 88,5% din total import). Comerţul intracomunitar (cu cele 27 ţări membre ale UE) reprezintă o pondere de 76,7% la export şi de 74,8% la import

Ar trebui să luăm exemplul altor țări membre care și-au extins mult relațiile comerciale extracomunitare tocmai pentru a beneficia de avantajele relațiilor cu zone ecomnomice dinamice. Astfel Germania are de departe cea mai mare pondere a comerțului extracomunitar. Acesta reprezintă 30 % din exporturile europene de bunuri către țări terțe și mai mult de o cincime (21 %) importurile europene în 2019. Este urmat de Franța (12%), Italia (11%) și Țările de Jos (10%) exporturile de bunuri, precum și Țările de Jos (18%), Franța (11%) Italia (9%) (vezi :www.eurostat database 4/2020).-

– Manifestarea protecționismului cu caracter politic.

Protecționismul se manifestă, stricto senso, prin impunerea de bariere tarifare și netarifare. În ultima perioadă se remarcă însă și impunerea unor bariere de natură politică ce apropie protecționismul de ceea ce numim embargo.

De la începutul mandatului său, președintele american Donald Trump a ales să protejeze tehnologia americană și proprietatea intelectuală în fața progreselor chineze, indiferent de prețul efectelor economice. Este motivul pentru care Donald Trump a făcut apel la măsuri și instrumente politice, chiar dacă însăși insteresele economice americane erau prejudiciate. Actuala administrație a domnului Joe Biden pare că urmează aceeași linie a predecesoarei sale.

Din punct de vedere al istoriei economice un astfel de ”protecționism” este foarte rar întâlnit, în afara unor situații speciale din perioada ”războiului rece și a cortinei de fier”.

Evident, protecționismul nu poate rezolva problemele deosebit de complexe și dificile pe care le ridică efectele Crizei Covid 19 în fața economiei internaționale. Este necesară, așa după cum reiese din imaginea tot mai alarmantă a accentuării contradicțiilor politice dar și economice dintre cei doi mari actori de putere ai lumii, SUA și China, o reorientare spre politicile comerciale de tip multilateralism. Prioritatea ar trebui să fie ajungerea la un acord politic de principiu între marile puteri comerciale cu privire la un răspuns coordonat la criză. Acesta s-ar putea baza pe consolidarea principiilor transparenței și deliberării, pe menținerea clarității și a dialogului, pe principii comune de adaptare a normelor comerciale la imperativele de sănătate și pe stabilirea unor linii roșii, ar fi evitarea utilizării restricțiilor la export și limitarea utilizării măsurilor protecționiste. Provocarea va fi de a defini un pachet coerent care poate fi considerat favorabil tuturor părților interesate, inclusiv evitarea tulburărilor și limitarea incertitudinii.

Din păcate, suntem încă departe de o astfel de atitudine și decizie politică. Expresia acestei ”îndepărtări” o reprezintă apariția termenului de ”minimultilateralism” care ar însemna ”un multilateralism selectiv” (vezi: ” Le multilateralisme comme levier du protectionnisme” . Universite Catolique de Louvain).

Minimultilateralismul este, în realitate, un protecționism deghizat care practică aceleași criterii de obstrucționare netarifară ale protecționismului politic dar care încearcă să dea impresia că ”selectivitatea” ar fi o consecință a obligațiilor revenite prin participarea la o structură economică integrată cu propriile ei legi de funcționare, cum ar fi Uniunea Europeană.

România, ca membră a Uniunii Europene dar și ca partener strategic militar cu SUA, nu poate omite niciunul dintre punctele de vedere aflate în joc, cel european și cel american, ceea ce necesită o analiză profundă a modului cum se interpretează, în propriul interes național, momentele în care se cere o echilibrare a raportului dintre anjagamentele politice și interesele economice.

Ieșind din limitele unui spațiu dâmbovițean impropriu unei țări cu ambiții nu doar europene ci și globale, politica românească trebuie să clarifice acestă problemă esențială a dezvoltării noastre, mai ales în actuala situație de criză: ne orientăm relațiile economice externe în funcție de angajamente politice față de alte țări sau în funcție de interesele noastre strict economice?

- PUBLICITATE -

1 COMENTARIU

  1. Fa, daca nu va omoram noi atatia romanii leqati de pat prin spitale, tinuti in friq, infometati, fara medicamente, voi nici macar morti in criza Covid n-ati fi avut, fa, dambovitenilor !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW