La Târgul de carte Gaudeamus au fost lansate în sala “Marin Preda” trei volume de poezie care încununează creația lirică a poetei Doina Uricariu considerată de criticul și poetul Gheorghe Grigurcu ”una din cele mai înzestrate voci feminine ale poeziei noastre de azi”, prețuită de scriitorii și criticii americani pentru poezia ei publicată în America, bogată nu doar prin universul imaginar și lexical, ci și prin simfonismul de voci reflexive și interogative în care Natura și Cultura dialoghează senzual, senzorial și spiritual. A fost o lansare cu o audiență ce se revărsa și în fața standurilor mai multor edituri la care au participat iubitorii marii poezii din toate generațiile, oameni de teatru și din Radio și televiziunile culturale, academicieni, critici și profesori universitari între care poetul și profesorul universitar și criticul modernismului și postmodernismului Ion Pop de la Cluj, dar și oameni politici de prim rang care au colaborat cu Doina Uricariu, precum Emil Constantinescu, președintele României în anii 1996-2000, sau domnul Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru al României, cel care a numit-o pe poeta, eseista, editorul și managerul cultural, consilierul lui personal pentru cultură. A fost perioadă în care Guvernul a derulat proiecte majore pentru cultură și educație, printre care și decernarea premiilor naționale pentru literatură, muzică, arhitectură, arte vizuale, cinematografie, premiile pentru olimpicii naționali și internaționali, turneul Operei și Filarmonicii în Israel, dotarea comunităților românești din Republica Moldova și Ucraina cu mii de cărți ale scriitorilor clasici și interbelici în limba română. Rar un creator atât de polivalent și de generos, dăruindu-și creativitatea confraților! Poeta cu vocație de manager a fost vreme de trei ani Directorul Institutului Cultural Român de la New York, unde a derulat 540 de evenimente culturale și artistice majore, înscriind România și cărțile ei, pentru prima oară, la Târgul internațional BOOKEXPO America.
Opera poetică a Doinei Uricariu publicată în două volume, Vindecările vol.I și II e însoțită de un Itinerar biobibliografic, semnat de poetă, care prezintă în peste 50 de pagini momente importante din viața scriitoarei. Un bogat aparat critic alcătuit din studii, eseuri, portrete, analize ale poeziei e semnat de scriitori și critici, de la academicianul Mihai Cimpoi, Prof. univ. dr. Ion Pop, Iulian Boldea, Al. Călinescu, la Gheorghe Grigurcu, Ioan Holban, Irina Petraș, poeții Adrian Popescu, Dinu Flămând, Andrei Zanca.
Cu un portret de Al. Paleologu și un studiu critic de Paul Gorban, ediția e bogat ilustrată de fotografii inedite, într-o secțiune-document de peste 30 de pagini. Antologia Un fruct de hârtie selectează prin grija antologatoarei și autoarei unei prefețe remarcabile, Delia Muntean, 111 dintre poemele cele mai frumoase scrise de Doina Uricariu.
Din studiul semnat de Paul Gorban spicuim: ”Poeta Doina Uricariu face parte din categoria poeţilor vizionari, nu pentru că nu găsim şi elemente artistice (stilistice, vizuale) în poezia sa, ci mai curând pentru că discursul ei poetic dă în vileag acea formulă metafizică prin care poate fi privită realitatea”.
”Cu un tragism particular, purtând cu sine greutatea memoriei şi a identităţii, Doina Uricariu explorează un univers al candorii şi al eternei reîntoarceri către origini”.
”Poemele se nasc dintr-o proprie reverie a elementelor, dedicată apei, focului, pământului, aerului, ele exaltă respirația și pulsația ființelor și cerului, trăiesc o uimire profundă în fața fiecărei alcătuiri și geneze cosmice”.
Păcat că această operă poetică, a unei reprezentante de seamă a liricii românești, nu poate fi găsită în librăriile și, din câte știm, nici în bibliotecile din România. La o căutare pe Internet apare doar în anticariate, iar la ediția din 2022, ”carte în curs de apariție” (?).
Încă de la început este evident pentru cititor că poezia dnei Doina Uricariu este una cu substrat metafizic, cu trimiteri la ce este dincolo de lume și la misterul în care este învăluită existența terestră. Reproducem integral poezia ”La cositul ierbii”: ”Este un mormânt deschis pământul cosit/dar lespedea n-a fost mișcată,/firul de iarbă rugatul trimis,/în lume o singură dată,/firul de om rugatul trimis/în lume o singură dată”.
Ființarea terestră este văzută permanent de poetă ca o taină: ”Către acest ținut cu ademeniri și taine/umbrele se petrec neînțelese,/un singur cuvânt are atâtea praguri/și nunți petrecând mai multe mirese”. (”Cântec de leagăn”).
Este o provocare să deslușim înțelesurile acestei taine în timpul limitat care ne-a fost dat pe Pământ, după cum reprezintă și o experiență inițiatică (a se vedea și poezia ”Dimineață”).
Versurile au o cadență și o ritmicitate aparte, curg firesc, iar interogațiile de natură filosofică sunt omniprezente:
- Publicitate -
”Îngeri și criminali poartă/adesea același nume de sfânt./ Cât rău și cât bine/E în același cuvânt?”.
Elementele naturii sunt cadru pentru tragica aventură terestră, dar și martore mute ale acesteia, cum se poate vedea în minunatul poem ”Vindecarea dinspre vis, vindecarea dinspre coșmar”. (”Dumnezeu vede totul, nu moare”, scrie autoarea în final, subliniind evidența existenței unei divinități, dar și contrastul cu viața de muritor).
O poezie feerică, dar zugrăvită în tușe crude este ”Inima”, care mi-a amintit pe alocuri de stilul marelui Nichita: ”Poți să asculți inima,/nechează caii loviți de bici./Câți au ucis?/Mai strângi potcoavele pentru numărătoare?Sunt o mulțime peste tot și aici”.
Lupta dintre bine și rău nu va conteni niciodată în Purgatoriu: ”răul se repetă la nesfârşit,/se apără frageda pleoapă, toate poartă un nume,/în care se ascund toate chipurile/ cu buzele în rugăciune”. ”Era în oglindă ochiul meu înflorind”.
Tragedie a existenței efemeridei numite om, ispită și păcat, dar și măreție și puritate. Interogații metafizice, dar și instantanee ale terestrului, văzute ca într-un caleidoscop viu colorat. Toate acestea le puteți regăsi în poezia Doinei Uricariu, complexă, cu multiple înțelesuri, dar care se parcurge lin, firesc.
”Creația este singurul surâs al tragediei noastre”, scriau Blaga și Nietzsche, și tot în acest sens sunt și versurile Doinei Uricariu în ”Și inima cu seceră frumoasă”: ”Locul nostru din soare încet va apune?/ Hoit va fi şi această minune?/Vin lupii fără ochii blânzi să cânte/şi urletul începe să se zvânte?”.
”Ne-a fost dat să fim oameni/nu vrăbii, nici zei”, observă poeta în ”Apa atinsă de un bot de fiară”, prilej de noi interogații existențiale și asupra sensului ultim.
Autoarea scrie frecvent despre ”vindecare”, conștientizând și relevând cititorului că avem nevoie, ca simpli muritori, de o tămăduire, cel mai probabil de sorginte divină (De altfel, Vindecările, titlul volumului de debut și titlul ales pentru această ediție critică, e considerat de aproape jumătate de secol blazonul inconfundabil al poeziilor scrise de Doina Uricariu). Poeta reamintește lumii moderne în stilul ei personal, de o mare profunzime ideatică și sensibilitate, valorile taumaturgice, vindecătoare ale poeziei și artelor.
”Când mă lovesc de morți și de ruine,/de ce nu-i vânătorul Dumnezeu?”, se întreabă poeta în ”O, mai puternic vânător ca mine”, reluând astfel o temă incitantă: dacă divinitatea este atotputernică, cum se pot produce atâtea tragedii, cum de moartea nu poate fi înfrântă? Sunt multe problematici al căror răspuns exact ne scapă, fiindcă își au cheia în transcendent.
De la fiorul liric care poate părea simplă redare a unor trăiri ieșite din comun poeta ajunge la creații de o mare profunzime, bogate în conotații metafizice și religioase: ”Un vis se va scula împotriva unui vis/cum apele şi munţii împotriva luminii,/sângele somnului în mine va curge,/şarpele capul să-şi muşte nu va ajunge” (Floarea de boz).
Ființarea terestră este contrapusă lumii celeste, punând-o în același timp în valoare nu numai prin reflexivitate, ci și prin joc, tandrețe, șăgălnicie dar însăși existența terestră este rodul căderii în păcat și al izgonirii din Eden.
Remarcabil este că poeta reușește să îmbine perfect mesajul superior și interogația filosofică cu o rimă a cărei cadență impresionează, ansamblul fiind o poezie elevată, de factură superioară.Comentând poemul Grămăjoara de fum din volumul Natură moartă cu suflet (1982), Laurențiu Ulici declara că „acest poem este unul unul dintre cele mai expresive și profunde poeme de reverie ontologică din lirica de azi”. Iar tânărul critic și poet Paul Gorban comentează în stilul lui percutant:”Cu un tragism particular, purtând în sine greutatea memoriei și a identității, Doina Uricariu explorează un univers al candorii și al eternei reîntoarceri către origini. De unde și originalitatea liricii și a viziunii sale, evidente nu doar în contextul generației poetice, ci în întreg arealul poeziei românești contemporane (…) în acest elogiu al genezelor și a Naturii, într-un encomion al maternității, Doina Uricariu a scris poeme-capodoperă, unice nu doar în poezia română.”
Și încă ceva: de cele mai multe ori, finalul concentrează în el o concluzie (sau, după caz, o interogație) de subtilitate și profunzime, sporind efectul întregului poem, dând cititorului impresia că, într-adevăr, nimic nu se mai poate adăuga.
”Sunt înghețată sau arsă de patimă?” (”Învățarea lucrurilor”) – iată o întrebare pe care toți poeții lumii și-au pus-o, de la Rimbaud până la Nichita, iar răspunsul (care poate la fel de bine aluneca într-o altă interogație) va fi aflat doar parcurgând filele acestei opere poetice de referință în poezia autohtonă, dar și în cea universală.
