Maria Capitaine

Corespondent la Strasbourg
5220 Articole

Coronavirus: Doar un elev din trei, în lume, revine anul acesta la școală

Potrivit unui comunicat al UNESCO, în această toamnă, la nivel mondial, doar unul din trei elevi - la nivel mondial…

3 minute

Brexit: Parisul acuză Londra că blochează negocierile cu Uniunea Europeană

Șeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a acuzat Londra că blochează ajungerea la un acord post-Brexit. Negocierile, a spus domnia…

2 minute

Situația tensionată din Belarus – preocupare în plan internațional

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kayleigh McEnany, a anunțat că Statele Unite au cerut Rusiei să "respecte suveranitatea Belarus…

2 minute

În Belarus, manifestațiile anti-Lukașenko nu se opresc

Opozanții lui Lukașenko nu renunţă la protestele de anvergură declanșate după alegerile prezidențiale controversate din 9 august. Nimic nu-i demobilizează,…

2 minute

Franța: Instalarea la Paris a centrelor de testare gratuită Covid-19

Purtătorul de cuvânt al guvernului Franței, Gabriel Attal, a anunțat că în săptămâna care a trecut a fost depășit "pragul…

1 minute

38.000 de cetățeni germani au ieșit din nou în stradă pentru a cere renunțarea la restricțiile anti-coronavirus

Duminică, 30 august, ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a calificat drept "inacceptabile " derapajele ce au avut loc sâmbătă,…

1 minute

Câteva sute de manifestanți anti-mască de protecție la Paris

Mai multe sute de persoane s-au adunat sâmbătă, în atmosferă pașnică, în Piața Națiunii din Paris pentru a denunța obligativitatea…

1 minute

Coronavirus: Deja peste 25 milioane de contaminați la nivel mondial. În India, record mondial – 80.000 noi infectați în 24 ore

Duminică dimineață, la nivel mondial, erau înregistrați 25.029.250 de contaminați, din care 842 915 decese. Aproape 4 cazuri din 10…

3 minute

Tensiune în Mediterana orientală.Turcia și Grecia își dispută rezervele de hidrocarburi submarine. UE sare în sprijinul Greciei

Tensiunile între Grecia și Turcia s-au agravat în ultimele săptămâni. Uniunea Europeană a anunțat vineri, 28 august, noi sancțiuni împotriva…

5 minute

Convenția Republicană s-a încheiat la Casa Albă, cu o prezență numeroasă, fără respectarea măsurilor de protecție, dar cu focuri de artificii

"Dragi americani, astă seară, cu profundă gratitudine și cu un neţărmurit optimism, accept desemnarea mea drept candidat republican la președinția…

4 minute

Poliția rusă a lansat o anchetă în cazul Navalnîi. Eforturi pentru minimalizarea scandalului

Rusia a anunțat angajarea unui "examen preliminar" în cazul Navalnîi, la o săptămână după transferarea pacientului la spitalul din Berlin.…

2 minute

Japonia: Din motive grave de sănătate, premierul Shinzo Abe intenționează să demisioneze

Lovitură politică de teatru în Japonia. La doar 65 de ani, premierul Shinzo Abe a anunțat că intenționează să demisioneze…

2 minute

Convenția Republicană: Mike Pence a acceptat candidatura la funcția de vicepreședinte al Statelor Unite

Miercuri, cea de a treia zi a Convenției republicanilor americani, a fost marcată în special de acceptarea oficială de către…

2 minute

Coronavirus: 5.429 noi contaminați în ultimele 24 ore în Franța

Alarmă în Franța. O cifră privind noii contaminați cu Covid-19 nemaicunoscută din luna aprilie: 5.429 miercuri, față de 3.304 marți,…

4 minute

Phil Hogan, comisarul european pentru Comerț, al doilea comisar forțat să demisioneze

Comisarul irlandez Phil Hogan și-a prezentat demisia marți, 26 august, în urma controversei create de participarea sa la o petrecere…

2 minute